Câinilor, indiferent de rasă sau vârstă, le place să roadă oase și acest fapt nu ridică nici o problemă dacă oasele provin de la anumite animale și au o anumită structură care să le permită câinilor să le sfărâme fără să le așchieze (oasele mari de vită sau porc). Câteodată totuși ei înghit bucați mari ascuțite, sau găsesc oase de pasăre (atenție specială la oasele de curcan și miel care așchiază ușor).
Este cunoscut de asemenea faptul că este posibil ca un câine să înghită chiar și mici corpuri metalice (ace, cuie, șuruburi) sau părți din obiecte din plastic dur cu margini tăioase (motiv pentru care trebuie să fim atenți ce jucării le oferim), iar acestea pot produce perforații la nivelul esofagului, stomacului sau chiar al intestinului pe măsura ce parcurg tubul digestiv.
Consecința unui astfel de incident este împrăștierea conținutului gastric prin breșa creată și apariția peritonitei o afecțiune acută foarte gravă.
Dacă se administrează câinelui, imediat, o masă de pâine (nu contează de care e, albă sau neagră, pentru că nu valoarea nutritivă ne interesează), acest aliment inglobează materialul străin ascuțit înghițit, făcând-ul să circule mai ușor prin tractul digestiv, eventual să fie mai ușor eliminat prin vomă, dacă reușim să-i administrăm câinelui ceva ce declanșeaza vărsătura.
Același remediu este valabil și pentru cazul în care câinele a înghițit ceea ce în limbaj profesionist veterinar numim corp liniar străin, respectiv bucăți de sfoară, ața sintetică sau de bumbac, cablu (plastic sau metal) etc., de cel putin 10 cm. Acestea, fie se pot ancora undeva la nivelul intestinului, fie mișcarea peristaltică intestinală poate determina formarea unui ghem care împiedică tranzitul, sau poate cauza o tracțiune pe fir, peretele intestinal putând fi lezat prin tăiere. În primul caz apare ocluzia, în al doilea peritonita, ambele situații medicale necesitând intervenția urgentă a medicului veterinar.
Administare unei mese de pâine poate ajuta la formarea unui ghem protector în jurul corpului străin ca un manșon ce poate tranzita mai ușor intestinul.
Daca aveți un câine care refuză pâinea, este suficient să apropiați și să o presați de o felie dintr-un preparat de carne la alegere, pentru ai da un miros mai apetisant.
Pâinea mai poate fi folosită și în situația în care câinele are o ușoară indigestie, mai ales dacă banuiți o reacție de tip gastrită. Totuți dacă câinele varsă de mai mult de 2-3 ori, dacă are diaree, are dureri sau este letargic adresați-vă urgent medicului veterinar.
Comentarii (1)
Un sfat extrem de util! Mulțumiri!