Cei care păstrează reptile sau amfibieni sunt numiți afectiv "herpers". Numele este derivat din "Herpetologia", care este o ramură a zoologiei ce se ocupă cu studiul reprezentanților claselor "Reptilelor" și "Amfibienilor". Până nu demult, herpetologia studia numai reptilele, acum însă studiază toate vertebratele cu sânge rece în afară de pești, cum ar fi: șerpi, șopârle, broaște țestoase, crocodili și amfibieni - brotaci, salamandre, tritoni și apode.
Numele de reptilă provine de la o clasă de vertebrate ovipare cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima tricamerală. Doar câteva duc un mod de viață acvatic ori semiacvatic. Se cunosc aproximativ 7000 de specii de reptile. Numele „amfibian” se referă la moduri duale de existență. Din punct de vedere sistematic, clasa amfibienilor se împarte în categorii: Caudata - amfibieni cu coadă - și Ecaudata - amfibieni fără coadă. Primul ordin cuprinde specii ca tritonul, salamandra cu pete etc., iar din al doilea fac parte numeroase varietăți de broaște.
La un moment dat, reptilele și amfibienii erau clasificați zoologic ca reptile datorită numeroaselor asemănări. Se speculează că reptilele au trecut de la amfibieni cu 50 de milioane de ani în urmă, ceea ce poate explica de ce există atât de multe caracteristici în comun. Să identificăm întâi asemănările dintre reptile și amfibieni.
Ectotermic: Ambele sunt ectoterme (cu sânge rece), ceea ce înseamnă că sursele lor interne de căldură sunt atât de nesemnificative încât trebuie să se bazeze pe surse externe pentru a-și regla temperatura corpului. Reglarea căldurii corporale este necesară în principal pentru funcționarea proceselor metabolice.
Modificarea culorii pielii: modificarea culorii pielii prin concentrarea sau disiparea melaninei este posibilă la amfibieni și la reptile, aceasta ajutând la camuflajul acestora.
Trăsături defensive: Atât reptilele, cât și amfibienii folosesc camuflajul, mușcătura și umflarea corpului pentru a evita prinderea lor. Șopârlele (reptilele) și salamanderii (amfibieni) au capacitatea de a dezvolta un mecanism de apărare numit “autonomie caudală”, mai simplu spus pierderea voluntara a cozii. Atunci cand acestea se simt amenințate în orice fel, își leapădă coada pentru a distrage atenția prădătorului și a putea scăpa cu viață. Un nou segment codal se va regenera.
Diferențele dintre reptile și amfibieni sunt dificil de identificat, totuși, o parte dintre acestea sunt enumerate mai jos.
Reptilele:
Respirație: Sunt primele vertebrate a căror respirație este exclusiv pulmonară. Plămânii sunt alungiți, inspirarea se face datorită mișcării mușchilor intercostali iar expirarea se face pasiv. Totuși, țestoasele acvatice au capacitatea de a efectua o schimbare limitată a gazelor sub apă, în special în perioadele îndelungate cu temperatură scăzută sau de inactivitate.
Hrănirea: șerpii prezintă la articulațiile maxilarelor un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară fiind capabili să își poată mișca gura în toate direcțiile și să o poată deschide extrem de larg, reușind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinții îl ajută să muște și să fixeze prada dar nu poate mesteca, prin urmare șarpele trebuie să înghită prada întreagă.
Piele: Pielea reptilelor este formată din epiderma – stratul exterior și derma – stratul interior. Solzii sunt prezenți doar pe epidermă și sunt formați dintr-o substanță cornoasă care se numește cheratină și se aseamănă din punct de vedere chimic cu părul și unghiile umane. Derma este alcătuită din sânge, celulele și nervi care hrănesc epiderma și o susțin. Caracteristica de bază a reptilelor o reprezintă solzii care acoperă pielea aproape în totalitate. Reptilele își schimbă solzii năpârlind, ele își înlocuiesc pielea ,,uzată” cu alta nouă. Șerpii își lasă pielea dintr-o singură bucată; crocodilii, șopârlele și țestoasele au particularitatea de a năpârli în fragmente. La reptile, solzii diferă prin formă, textură și dimensiuni. La unele specii se pot suprapune ca niște țigle de acoperiș, pot fi aspri sau netezi, la altele se pot ridica unii pe alții, sau pot avea între ei straturi de piele elastică. La crocodili solzii sunt întăriți de plăci osoase. Marcajele caracteristice și coloritul animalului este dat de pigmentul de sub solzii acestuia.
Reproducere: O caracteristică în reproducerea reptilelor este că acestea sunt animale vertebrate și se reproduc prin ouă. Oul unei reptile este autonom în sensul că este protejat de o membrană specifică care-i protejează embrionul de deshidratare și de uscare.
Longevitatea: Broasca țestoasă este cunoscută pentru longevitatea ei dar puțină lume știe că ea nu îmbătrânește niciodată. Ele nu mor de bătrânețe ci răpuse de boli, de cele mai multe ori sfârșesc datorită lipsei de hrană, întrucât la o vârstă înaintată nu se mai obosesc să-și caute de mâncare .Câteva broaște țestoase au trăit mai mult de 180 de ani. Șarpele popular verde neted (Opheodrys vernalis) trăiește până la 15 ani în captivitate.
Atenție: atunci când reptilele alertează potențialii prădători eliberează un miros neplăcut sau scot un șuierat. Mai multe specii de șopârlă cu coarne (Phrynosoma), sunt capabile să strecoare sângele cu gust proaspăt din ochii lor pentru a îndepărta prădătorii. Eliberarea de sânge se numește autohemoragie oculară. Când avertismentele nu reușesc, unele reptile atacă. Reptilele, cum ar fi aligatorul, broasca țestoasă și șerpii veninoși, utilizează maxilare puternice, gheare, pentru a îndepărta atacatorii sau a prinde prada.
Organe senzoriale suplimentare: Unele reptile posedă un organ suplimentar ca organ receptor olfactiv. Şerpii au un organ numit "organul vomeronazal" sau "organul lui Jacobson" poziţionat în partea de sus a cavităţii bucale. Atunci când limba bifurcată este scoasă din teacă şi apoi din gură, adună din aer particulele şi le poziţionează pe organul vomeronazal, care adună informaţia chimică şi o trasmite creierului, ajutând şarpele să identifice prada, prădătorul sau orice altceva ce are miros. Unii șerpi au termoreceptori (senzori de căldură) aflați pe fața lor, ceea ce le permite să găsească pradă în întuneric total.
Amfibienii:
Respirație: O caracteristică întâlnită la amfibieni o reprezintă existenţa a două tipuri de respiraţie una pulmo-cutanată, caracteristică adulţilor (pielea lor vascularizata trebuie să fie umedă pentru ca aceasta să funcţioneze) și una branhială, caracteristică larvelor. Există cazuri când respiraţia se face numai prin piele sau toată viaţa prin branhii. Adulţii respiră prin plămânii (slab dezvoltaţi cu aspect de saci încreţiţi) înghiţind aerul şi prin piele.
Hrănirea: La amfibieni, aparatul bucal este reprezentat prin orificiul bucal și cavitatea bucală mare în care se află limba, a cărei formă diferă de la specie la specie. La toți amfibienii limba este lipicioasă și ajută la prinderea prăzii. Prada este prinsă cu partea anterioară a limbii. Dinții la amfibieni sunt mărunți sau lipsesc.
Piele: Pielea amfibienilor este subțire, lipsită de pilozități, bogat vascularizată, delicată și conține mulți pori, ce participă la respirație. Respirația prin piele la amfibieni este foarte importantă, unele specii, precum salamandra depinzând aproape exclusiv de acest mod de respirație. Pielea amfibienilor are foarte multe glande, ce secretă mucus.
Reproducere: La amfibieni este sexuată și se petrece în mediul acvatic. Fecundația este externă. Din ouă ies larve branhiate denumite popular „mormoloci”. Aceștia au coadă și au respirație branhială. Dezvoltarea se face prin metamorfoza ou-mormoloc-adult.
Longevitatea: În Japonia, există creaturi uriașe, aproape neobișnuite. Salamanderul japonez gigant face parte din categoria celor mai mari amfibieni din lume și se găsește sub forma a două subspecii (chineză și japoneză), care sunt foarte asemănătoare una cu cealaltă și se pot împerechea unul cu celălalt. Ambele subspecii sunt enumerate în Cartea Roșie Internațională și sunt acum pe punctul de a dispărea total, de aceea sunt strict protejate de diverse organizații internaționale. Longevitatea lor este de până la 80 de ani.
Avertisment: Pielea alunecoasă face dificilă acțiunea de prindere pentru un prădător. Atunci când este luat, amfibiul secretă o substanță delicată, uneori o substanță toxică prin piele, sperând că va avea ca rezultat respingerea unui prădător. Tetradotoxina, produsă și eliberată prin piele nu are antidot, provocând moartea pentru reptilele, pești, păsări și mamiferele care ingerau substanța. Această neurotoxină coboară temperatura corpului şi a sângelui, provocând o comă profundă urmată de moarte.
Organe senzoriale suplimentare: Unii amfibieni, folosind linia laterală (cum ar fi un tadpole) pot simți schimbările de presiune ale apei pentru a localiza prada.
Se estimează că există peste 8.000 de specii de reptile și 6.000 de specii de amfibieni care viețuiesc pe Pământ. Dimensiunile lor pot varia, unele sunt la fel de mici ca un gecko pitic (Sphaerodactylus) sau Paedophryne amauensis și la fel de mare ca și salamandarul chinezesc (Andrias davidianus) sau crocodilul de apă sărată (Crocodylus porosus).
Cu o astfel de diversitate, este ușor să vedem de ce reptilele și amfibienii sunt "actori importanți" în industria de animale de companie.
Surse:
1) http://www.reptilesmagazine.com/Differences-Between-Reptiles-and-Amphibians/;
2)http://www.curiozitatireptile.ro
