Otita externă la câine și pisică

Otita externă la câine și pisică

Livia OnceriuJun 24, '16

Atunci când câinele sau pisica își scutură frecvent capul și își scarpină des urechile, dacă acestea sunt murdare și miros urât, aceste manifestari pot fi semnele unei inflamații locale care se numeste otită.

Partea urechii denumită canalul auditiv al animalului este locul unei inflamații. Aceasta poate cuprinde ambele urechi simultan, sau numai una dintre ele. Câinele sau pisica semnalează durerea scărpinându-se, scuturându-și urechile sau chiar frecându-le de sol. Uneori aceste manifestări sunt însoțite de un miros dezgustător și de o înclinație a capului în partea afectată.

Otită poate aparea la orice animal, dar sunt unele rase de câini care sunt predispuse la această boală. Între aceștia sunt câinii cu urechi căzute (cocker, setter), câinii cu fire de păr multe în urechi (bichon), câinii cu tendința de a produce ceară în abundență (basset, cocker, ciobănesc german), câini cu canalul auditiv strâmt din naștere (shar-pei).

Cauzele care provoacă otita sunt numeroase și diverse. Substanțele străine, ca șamponul, medicamente inadecvate, retenția de apă - intrată în canalul auditiv în timpul unei băi, un corp străin, toate acestea pot favoriza apariția inflamației.

Curenții de aer la care animalul este expus atunci cand scoate capul pe geamul mașinii sau atunci cand stă într-o încăpere în care circulația aerului este intensă pot determină apariția otitei.

Paraziții râiei pot de asemenea coloniza în urechi și pot determina inflamarea acestora. Alergiile, dezechilibrele hormonale, maladiile auto-imune și tumorile pot fi de asemenea factori favorizanți în apariția acestei boli.

O otita netratată poate da naștere la complicații. Vindecarea otitei pleacă de la tratarea cauzelor și complicațiilor apărute. După ce veterinarul va determina cauza otitei, el va prescrie un tratament local sau general, în funcție de stadiul sau natura bolii.

Orice corp străin trebuie eliminat, durerea trebuie oprită cu ajutorul calmantelor iar infecțiile vor fi controlate cu ajutorul antibioticelor si antiparazitarelor. Aplicarea tratamentelor locale trebuie precedate de o curățire atentă a urechii și a canalului auditiv.

O afecțiune a urechii externe poate duce la disfuncționalități ale urechii mijlocii sau interne. Acestea pot determina pierderea echilibrului sau surzenia pisicii sau câinelui.

 

Lasă un comentariu

Vă rugăm să rețineți, comentariile trebuiesc aprobate înainte de a fi publicate