Calculi urinari la câine

Pietrele în vezica urinară pot apare la om dar și la câine. Litiaza urinară este  dureroasă, periculoasă prin complicații, tratamentul îndelungat și costisitor.

Multe lucruri care se spun despre bolile tractului urinar la câine, incluzând cauze și tratament, sunt incomplete, ineficiente sau chiar potențial periculoase pentru sănătatea animalului.

Informațiile de care ar fi nevoie pentru a lua o decizie corectă în ceea ce privește sănătatea prietenului patruped au fost revizuite și organizate pentru o mai bună gestionare.

Termenii  și clasificari

Pietre la vezica urinară, urolitiază sau calculi renali sunt denumiri folosite pentru a desemna aceiași afecțiune.

Cum se formează calculii?

Când se formează pietrele la vezică, totul începe cu precipitarea mineralelor în urină sub formă de cristale microscopice. Cristalele sau corpii străini constituie un centru în jurul căruia ionii din urina suprasaturată formează structuri cristaline microscopice. Dacă aceste cristale se unesc, vor forma mici formațiuni care se pot asemăna cu un grăunte de nisip. Odată ce s-a dezvoltat un astfel de miez, cristalele tind să adere la el și să se conglomereze sub forma unei pietre. Diametrul acestor pietre poate să fie surprinzător de mare, de la un bob de orez până la câțiva cm diametru. Odată cu apariția acestor pietre, eliminarea urinei este îngreunată sau chiar blocată. 

Din ce sunt compuși calculii?

Compoziţia calculului depinde de tipul substanţelor prezente în exces în urină. Poate fi vorba de o singură substanţă chimică sau de compuşi diferiţi, dispuşi în mai multe straturi (compoziţia centrului poate fi complet diferită de aceea a straturilor periferice).

Cele mai multe urolitiaze canine se încadrează în funcție de compoziția chimică a pietrei în următoarele categorii:

1. struviți
2. oxalați de calciu
3. urați
4. cistină
5. fosfați de calciu
6. silicați

Mai există, deasemenea, calculi cu compoziție mixtă, cu un miez mineral înconjurat de mici cantități de minerale, cel mai adesea este vorba de un miez de struviți acoperit cu cristale de fosfat de calciu.

Cum știm cu ce calculi avem de-a face?

Datorită diferitelor compoziții ale acestor pietre se recomandă tratamente diferite și de multe ori acestea diferă esențial de la un caz la altul. Este important să putem identifica tipul de piatra cu care avem de-aface, dar fără îndepărtarea pietrei cauzatoare nu este nici o alta metodă cunoscută pentru a afla cu exactitate compoziția. Se poate spune însă, cu probabilitate destul de mare, ce fel de calcul este, bazându-ne pe pH-ul urinii, coroborate cu datele despre vârsta, rasă și sex al câinelui, densitatea pietrei (la analiza radiologică), dacă avem infecție prezentă și dacă avem diferite anomalii ale sângelui.

Un studiu realizat între 1981 și 2007 la universitatea Minnesota, USA a analizat 350803 cazuri de câini care prezentau urolitiază. Repartizat pe rase, procentajul  arată frecvența mai mare a urolitiazei la anumite animale:

-metiși 25%

- Schnautzeri pitic 12%

- Shi Tzu 9%

- Bichon Frise 7%

-Cocker Spaniol 5%

-Lhasa Apsos 4%.

Restul de 38% cazuri de urolitiază au fost întâlnite la 154 de alte rase.

Studiile veterinare din toata lumea referitoare la milioane de pietre ale aparatului urinar arată mari similitudini cu acest studiu.  Cu toate ca aceste afecțiuni pot afecta câinii de toate rasele și toate vârstele, categoria cu cel mai mare risc o prezintă femelele de talie mică cu vârstă cuprinsă între 4 și 8 ani, predispuse la apariția de infecții urinare. Cu toate că masculii dezvoltă și ei pietre, boala este mai puțin periculoasă datorită particularităților anatomiei lor.

În 1981, 78% dintre toate urolitiazele testate în Centrul Urolitiazei din Minnesota au fost struviții, 5% au fost pietrele de oxalat de calciu, dar în 2006 recurența struviților a căzut la 39% și cea a incidenței pietrelor de oxalați de calciu a crescut la 41%. Cercetatorii care au investigat acest trend nu au descoperit o cauză a acestei schimbări, dar au pus-o pe seama schimbărilor mediului, cum ar fi mâncarea, apa, anatomia sexelor și predispoziția genetică, precum și expunerea la anumite medicamente sau condițiile de trai.

Cum se manifestă câini cu pietrele la vezica urinară ?

Unii câini nu prezintă simptome niciodată și pot fi diagnosticați numai cu ajutorul radiografiei sau la o consultație de rutină odată cu palparea abdomenului.

Simpomele cele mai frecvent întâlnite sunt :

-hematuria (sânge în urină)

-poliurie (urinare freventă)

-disurie (dificultăți în urinare, menținerea poziției de urinare pentru o perioadă îndelungată).

-durere în momentul urinării,

 -lingerea organelor genitale,

-sensibilitate mărită la atingerea zonelor genitale  

-apatie.

Dacă pietrele sunt suficient de mari pentru a obtura uretra (canalul de eliminare a urinei) apare blocajul urinar care este urgență medicață, boala putând fi fatală.

Toți câinii care au avut odată urolitiază pot recidiva.

Infecțiile urinare care cauzează acumularea cristalelor de struviți pot ridica Ph-ul urinar la 8 sau 8,5. Dacă observati că Ph-ul urinei câinelui dumneavoastra virează din acid spre alcalin contactați urgent medicul veterinar.

Cei mai frecvenți calculi: struviții

Struviții aparțin categoriei MAP (fosfat amoniaco-magnezian). Cu toate că struviții se dezvoltă în rinichi (nefroliți), majoritatea se regăsesc în vezica urinară. 85% dintre struviți apar la femele și numai 15% la masculi.

Struviții se formează când concentrații mari de cristale coincid cu episoade de infecții urinare cauzate de diverse bacterii.

Cum se tratează calculii urinari la câine?

Odată apăruți calculii pot fi îndepărtați numai chirurgical.

 Se poate preveni formarea de calculi urinari?

În cadrul prevenției urolitiazei se discută de  prevenirea infecțiilor urinare în primul rând, apoi de regimul alimentar care poate juca rol important în formarea calculilor și menținerea uno reguli de viață sănătoasă pentru animalul de companie.

Fapte sau ficțiuni?

Următoarele concepte necesită explicații clare:

1 Cristalele de struviți din urină reprezintă o boala și necesită tratament

2 Câinii care au predispoziție în formarea de struviți trebuie tinuți la dietă specială, pe toată durata vieții

3 Cel mai important tratament la câine cu o istorie a bolii este o dietă săracă în proteină.

Iată de ce aceste enunțuri sunt greșite :

1 Prezența struvitilor este regasită în urină la 44% dintre animalele sănătoase. Potrivit Merck Veterinary Manual ed. 2005 “ struviții sunt observați în mod obișnuit în urina canidelor și felinelor. Cristalele de struviți nu sunt o problemă decât dacă se complică cu infecție a tractului urinar. Fără o infecție  concomitentă, cristalele de struviți nu pot fi asociate cu formarea de formațiuni de struviți urinari.”

Cercetătorii estimează că 98% din cazurile de apariție de struviți sunt asociate cu o infecție. Dacă se dă greș în tratarea infecției originale și în prevenirea unei noi infecții bacteriene, aceasta este cauza cea mai importanta în apariția urolitiazei.

2 Datorita faptului ca struviții se formează ca urmare a complicației cu o infecție bacteriană, câinii trebuie monitorizați îndeaproape și tratați ca atare. Nu este necesar o dieta alimentară pe termen lung. Cu toate acestea pe termen scurt o dietă specială poate ajuta la dizolvarea pietrelor.

3 O dieta saracă în proteină poate ajuta la dizolvarea pietrelor, dacă este acompaniată de un tratament cu antibiotic, dar nu este necesară în prevenția formării struviților. În cazul majorității câinilor controlul infecțiilor va preveni formarea pietrelor la rinichi și în vezică.

Dieta la câinele cu urolitiază

Mai multe diete alimentare pentru câini sunt prezentate ca elemente obligatorii pentru terapia pietrelor sau pentru cristalele de struviți. Acestea sunt restrictive în proteină, în fosfați, în magneziu, puternic acidifiante și suplimentate cu sare pentru a încuraja consumul de fluide. Oricum aceasta abordare alimentară nu este o soluție de lungă durată și nu va preveni formarea de pietre cauzate cel mai fercvent de infecții urinare. O astfel de dietă este acceptabilă numai pe perioade scurte de timp. Datorită faptului că nu sunt complete din punct de vedere nutrițional, sunt nocive dacă sunt utilizate în mod obișnuit pentru mai mult de câteva luni de zile în șir și nu ar trebui niciodată administrate puilor.

Dacă aceste pietre nu sunt prezente, nu avem nici un motiv pentru a adminstra o dieta săracă în proteină. Nici un studiu nu arată că o astfel de dieta poate preveni o infecție care ar putea ajuta dezvoltarea unor pietre ale aparatului urinar.

În general beneficiile unei alimentații carnivore depășește cu mult aceste riscuri. În plus câinii care sunt hrăniți cu hrană preparată în casă, din ingrediente proapete, vor avea parte de mâncare calitativ mai bună și mult mai pe placul lor.

Aportul de lichide

Important este să încurajăm animalul să bea mai multă apă. Cu cât este mai concentrată urina, cu atât este mai probabil ca mineralele să se precipite. Odată cu un aport mărit de apă, care diluează urina, riscul  de formare a conglomeratelor de cristale este mult redus.

Importanța uroculturii și a testelor de sensibilitate

Este important de știut că analizele de urină uzuale nu pot întotdeauna să detecteze o infecție urinară. Aceste analize pot aparea normale în proporție de 20% din cazuri, chiar și atunci când o infecție urinară este prezentă.

Din această cauză, dacă animalul dumneavoastra prezintă semne ale unei posibile infecții urinare, ar trebui să cereți o urocultură și un test de sensibilitate. Acestea vor verifica diagnosticul (în anumite cazuri problema este alta decât o infecție) și dacă este o infecție vă arată care este cel mai bun antibiotic pentru tratament.

Folosind un antibiotic ineficient, nu numai că acest lucru dăuneaza patrupedului prin întârzierea tratamentului adecvat, dar contribuie deasemenea și la răspândirea antibiorezistenței (rezistența bacteriilor la antibiotice).

Terapia cu antibiotic trebuie continuată pe toată perioada cât pietrele de struviți sunt prezente. Câini predipuși la apariția unei astfel de infecții ar putea avea nevoie de o perioada mai lungă de tratament de 4 până la 6 săptămâni, pentru a eradica infecția complet.

O parte dintre animale pot avea nevoie de tratament chirurgical pentru a corecta eventualele defecte ale aparatului urinar.